Inspector/referent resurse umane

Inspector/Referent resurse umaneFundația Româno-Germană Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Româno-Germană din Sibiu începe o nouă sesiune de înscrieri pentru cursul de specializare Inspector/referent resurse umane. Cursul se adresează, persoanelor care doresc să lucreze ca inspectori resurse umane sau celor care lucrează deja în domeniu.

Cursul de Inspector/referent resurse umane (cod N.C. 333304) acoperă noțiuni legate de activitățile de evidență și salarizarea personalului din cadrul organizației în conformitate cu legislația actuală, iar partea practică a cursului se va axa cu preponderență pe studii de caz, exemple practice și operare în REVISAL.

Cursul este organizat în conformitate cu cerințele standardului ocupațional în vigoare, persoanele interesate putând să dobândească competențele necesare pentru obținerea unui Certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și în Uniunea Europeană. Cursul este autorizat conform autorizației seria SB nr. 001056 din 26.05.2016.

Important! –>> Următoarea serie va începe cursul în 18 iunie a.c.

Completează formularul de pre-înscriere!

DURATA CURSULUI:

  • 60 ore (24 ore teorie şi 36 ore practică) – 4 săptămâni

PROGRAMUL:

  • Trei zile în cursul săptămânii, după ora 16:30 și două zile sâmbăta, după ora 9:00

LOCAȚIA:

  • Activitățile de teorie și practică se desfășoară la sediul URGS Sibiu (Piața Aurel Vlaicu nr. 11, în clădirea Cinematografului Arta)

ACTE NECESARE LA ÎNSCRIERE:

  • Copie după certificatul de naștere
  • Copie după cartea de identitate
  • Copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul)
  • Copie după diploma de BAC

CONDIȚII DE ACCES:

  • 12 clase absolvite (cu diplomă de BAC)

TEMATICA CURSULUI:

  • Planificare activității proprii
  • Comunicarea cu angajații
  • Aplicarea prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă și în domeniul situațiilor de urgență
  • Întocmirea documentelor de evidență a personalului
  • Gestionarea documentelor de evidență a personalului
  • Organizarea recrutării și selecției personalului
  • Întocmirea registrului general de evidență a salariaților
  • Întocmirea ștatului de plată pentru personalul încadrat
  • Administrarea bazei de date de evidență a personalului
  • Operare REVISAL
  • Cereri de angajare, contracte de muncă, acte adiționale, adeverințe, demisii
  • Întocmirea pontajului
  • Fișa de post, regulamentul intern

PREȚUL CURSULUI:

  • 450 lei pentru cei care se înscriu singuri
  • 400 lei pentru cei care se înscriu împreună cu o altă persoană

PACHETUL DE ȘCOLARIZARE CUPRINDE:

  • Numărul de ore predate
  • Suportul de curs și materialele de învățare
  • Evaluările (pe parcurs și finală)
  • Pregătirea pentru susținerea examenului de evaluare
  • Eliberarea Certificatului de absolvire
  • Suplimentul descriptiv al certificatului de calificare

CERTIFICARE:

  • Certificat de absolvire

CONTACT:

FRG Sibiu location Piața Aurel Vlaicu nr. 11 (în clădirea Cinematografului Arta, biroul M2)
FRG Sibiu 0738 325 566
FRG Sibiu fax 0369 415 421
office@frg.ro
FRG Sibiu whatsapp 0738 325 566
FRG Sibiu facebook www.facebook.com/frgsibiu