fbpx

De ce să urmez un curs de calificare profesională?

Cursuri de calificare profesionala

Calificarea profesională a devenit, după restructurarea școlilor profesionale și a școlilor de arte și meserii o modalitate prin care adulții pot dobândi o calificare în domeniul dorit sau în domeniul în care își desfășoară activitatea. Mai jos sunt prezentate o serie de avantaje privind înscrierea la un curs de formare profesională pentru fiecare categorie, în funcție de statutul pe piața muncii.

Cei care au loc de muncă

Dacă sunteți angajați în cadrul unei societăți și absolvirea unui curs de formare profesională și obținerea certificatului de calificare profesională vă poate ajuta în diferite moduri. În primul rând, salariul poate crește semnificativ, angajatorul fiind conștient că ai acumulat anumite competențe care pot duce la creșterea productivității și a eficienței muncii. În al doilea rând, dacă doriți să vă schimbați locul de muncă sau vreți să lucrați în străinătate, angajatorii vă vor cere certificatul de calificare profesională, care devine un atu important pe lângă proba de lucru. Obținerea acestuia denotă preocupare privind cariera, dezvoltarea personală și un interese continuu de perfecționare.

Cei care nu au un loc de muncă

Formarea profesională a adulților asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competențelor profesionale minime necesare pentru obținerea unui loc de muncă mai bine plătit. Cei care au terminat sau frecventează instituții de învățământ, care la finalul studiilor nu oferă o calificare, sunt nevoiți să urmeze cursuri autorizate de formare profesională a adulților pentru a se califica într-o anumită meserie și a obține o recunoaștere oficială.  Așadar, dacă obțineți certificatul de calificare profesională veți avea un mare plus față de un alți posibili candidați pentru același loc de muncă. Se recomandă ca persoanele care nu au, momentan, un loc de muncă să urmeze un curs de calificare în această perioadă.

Cei care doresc să devină antreprenori

Dacă doriți să deveniți antreprenori, avantajul deținerii unui astfel de certificat de calificare profesională are o valoare incontestabilă. Puteți deveni antreprenori prin înființarea unor PFA-uri sau SRL-uri, deci veți folosi competențele și experiența acumulată pentru sine, pentru familie, pentru un viitor mai prosper și nu în ultimul rând pentru a vă îndeplini visurile de antreprenor. Farrah Gray spunea Lucrează la visul tău sau altcineva te va angaja să lucrezi la visul lui.

În final, participarea la cursuri de formare profesională este recomandată și celor care la finalizarea scolii obțin o diplomă care atestă că sunt calificați într-o anumită meserie, dar care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele practice pentru a fi mai bine adaptați la condițiile locului de muncă.

Pentru a fi sigur că veți obține un certificat de calificare recunoscut național și internațional mai trebuie să vă asigurați că societatea sau instituția care organizează cursul este autorizată de ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări) să desfășoare acel curs. Pentru asta trebuie sa intrați pe site-ul ANC în secțiunea Registrul Național al Formatorilor autorizați.

Fundația Româno-Germană Sibiu organizează următoarele cursuri de calificare profesională:

Cursurile organizate de FRG Sibiu sunt autorizate ANC și recunoscute internațional.